Frigiditatea este denumită şi anorgasmie, pentru că subiectul nu poate ajunge niciodată la orgasm. Cu toate acestea, simte, uneori, plăcere. „Chiar dacă subiectul anorgasmic se masturbează, indiferent de modalitatea prin care o face, şi chiar dacă foloseşte jucării erotice sau lubrifianţi, nu ajunge la orgasm”, precizează psihologul Radu Leca pentru Ce se întâmplă, doctore? Care pot fi cauzele? Pe primul loc la cauzele frigidităţii poziţionăm violul. „În urma unui viol, victima nu mai poate să atingă ani de zile, orgasmul. De frică, scârbă, teamă. De menţionat că, uneori, în urma violului, victima încearcă să îşi schimbe orientarea sexuală.
Pe locul doi plasăm avortul. În urma acestuia, subiectul nu mai este capabil să ajungă la orgasmul organic sau psihic. Psihic se poate rezolva situaţia, în timp şi cu răbdare. Organic, nu’’, mai spune specialistul. În general, sunt cunoscute şi popularizate două tipuri de frigiditate.
Primele două tipuri de frigiditate sunt: cea nativă, cea cu care te naşti şi cea dobândită, apărută în urma unei traume. „Al treilea tip experimental este frigiditatea impusă. Aici există două tipuri de impunere: a subiectului drept răzbunare, a partenerului de viaţă sau a mentorului, care nu permite atingerea orgasmului din cauze religioase. În ceea ce priveşte frigiditatea nativă, aceasta nu poate fi tratată’’, adaugă psihologul Radu Leca. În ceea ce priveşte frigiditatea dobândită, psihologul reprezintă sursa principală de vindecare.
Aici avem un exemplu concret: Subiect 25 de ani, femeie, înaltă, brunetă, ochii albaştri, atrăgătoare. Refuzată de 10 ori la angajare pentru aspectul său şi posibilele probleme romantice ce pot apărea la birou. Datorită stresului, subiectul nu mai poate ajunge la orgasm timp de 6 luni, îşi schimbă complet vestimentaţia, refuză să se mai îngrijească, scopul fiind angajarea. Ulterior angajării, psihologul are de rezolvat două probleme, reapariţia orgasmului şi vestimentaţia. După 6 luni de consiliere psihologică, subiectul se reîntoarce la hainele office şi acceptă orgasmul.
Ce trebuie să facă bărbatul care are o astfel de parteneră? În opina specialistului, răspunsul la această întrebare poate fi împărţit în patru. Bărbaţii care ajung dintr-un motiv sau altul să formeze un cuplu disfuncţional cu o parteneră frigidă trebuie să se întrebe cum au ajuns în această situaţie, respectiv ce anume l-a făcut să realizeze această alegere. Răspunsul generează valuri emoţionale. În prezenţa unui psiholog, subiectul, care a ales în prima fază, inconştient, o frigidă, ajunge să conştientizeze motivele pentru care a făcut această alegere. Pe locul întâi al motivelor ce au generat acest tip de alegere se află neîncrederea în propria sexualitate şi a performanţelor erotice B.
Bărbaţii gay, care doresc să păstreze o anumită imagine socială, se căsătoresc cu femei frigide, cu care dezvoltă relaţii de prietenie şi respect reciproc. Bărbaţii care au ghinionul să traverseze acest episode dintr-un motiv. Bărbaţii impotenţi aleg doar femei frigide. Un caz particular este reprezentat de femeile ce au refuzat contactul sexual şi nici nu s-au masturbat pâna la vârsta de 30 de ani. În acest caz subiectiv şi particular, frigiditatea este o surpriză.
Ea poate fi învinsă sau acceptată doar în prezenţa unui psiholog. „În cazul nativ, frigiditatea nu poate fi depăşită. În situaţia doi şi trei, al dobândirii, respectiv al impunerii sau pedepsirii,, frigiditatea poate fi combătută doar cu ajutorul psihologului. Avem un exemplu: subiect 30 de ani, 1,80, corpolent, refuză să mai ajungă la orgasm dintr-o credinţă personală, total ilogică. Dacă ajunge la orgasm îl cuprinde frica şi ajunge să facă un atac de panică’’, mai spune psihologul.
Sursa : csid.ro
Vizualizări : 2620
Postat pe: 2018-03-17, 9119 văzut.
Postat pe: 2017-06-08, 7827 văzut.
Postat pe: 2017-06-15, 7663 văzut.
Postat pe: 2017-10-24, 7540 văzut.
Postat pe: 2017-06-07, 7294 văzut.
Postat pe: 2018-03-17, 9119 văzut.
Postat pe: 2017-06-08, 7827 văzut.
Postat pe: 2017-06-15, 7663 văzut.
Postat pe: 2017-06-07, 7294 văzut.
Postat pe: 2017-06-12, 6888 văzut.